Reglementarea stabilește un nivel minim de securitate, însă amenințările cibernetice evoluează mai rapid decât legislația. Din acest motiv, o organizație care îndeplinește formal cerințele nu este automat și rezilientă.
Diferența apare atunci când măsurile sunt puse la încercare. Politicile, procedurile și soluțiile tehnice trebuie completate prin testări periodice și simulări ale unor incidente cibernetice, pentru a verifica modul în care organizația răspunde, recuperează sistemele afectate și își continuă activitatea.
Întrebarea nu este doar dacă există un plan de continuitate sau o procedură de răspuns la incidente, ci dacă organizația poate aplica acel plan atunci când un incident afectează efectiv sistemele și serviciile critice.
Reziliența cibernetică înseamnă, în cele din urmă, mai mult decât protejarea infrastructurii IT: înseamnă capacitatea businessului de a continua să funcționeze și să furnizeze serviciile esențiale în timpul și după un incident.
Conformitatea trebuie să poată fi demonstrată
Odată cu Ordinul DNSC nr. 1/2026, întrebarea pentru organizațiile vizate nu mai este doar „Ni se aplică NIS2?”, ci și „Știm la ce riscuri suntem expuși, avem măsurile necesare și putem demonstra că acestea funcționează?”
Obiectivul nu este simpla bifare a cerințelor sau pregătirea documentelor pentru audit. Evaluarea riscului, maturitatea, remedierea, implementarea și testarea măsurilor trebuie să formeze un proces continuu, prin care conformitatea contribuie efectiv la creșterea rezilienței organizației.