Proiectul SIEMBIOT este implementat de Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), în parteneriat cu Expertware, și este finanțat de Comisia Europeană prin apelul DIGITAL-ECCC-2022-CYBER-03. Inițiativa are ca obiectiv creșterea rezilienței naționale și regionale împotriva atacurilor cibernetice, prin sprijinirea organizațiilor în monitorizarea și gestionarea riscurilor de securitate, inclusiv în sectoare critice precum sănătatea.
Platforma SIEMBIOT integrează modular capabilitățile SIEM, SOAR, Cyber Threat Intelligence (CTI), managementul vulnerabilităților și automatizarea răspunsului la incidente. Sistemul dispune de colectare, anonimizare și agregare în timp real a evenimentelor de securitate din rețea și oferă vizibilitate 360 asupra infrastructurii.
Prin integrarea informațiilor despre amenințări și a proceselor automate de analiză, SIEMBIOT ajută echipele IT să identifice mai rapid riscurile, să prioritizeze vulnerabilitățile și să reducă timpul necesar investigării incidentelor. Pentru instituțiile medicale, aceste capabilități contribuie la protejarea datelor pacienților, menținerea funcționării continue a sistemelor informatice esențiale și sprijină procesele de audit, raportare și alinierea la cerințele NIS2.
Platforma poate fi testată gratuit timp de 90 de zile de către organizațiile interesate.